Dăncilă: MCV ”arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre”

Politic

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ”arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre”.

Dăncilă a declarat, la Botoşani, că procesul de monitorizare la care sunt supuse România şi Bulgaria trebuie fie desfiinţat, fie extins la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene (UE).

„În momentul în care eşti membru al UE, şi ştiţi că sunt un pro-european convins, ai şi obligaţii, ai şi oportunităţi pe care trebuie să le respecţi. MCV este aplicat doar României şi Bulgariei, iar celelalte state membre nu au acest mecanism. Ori se ia o decizie prin care se implementează acest mecanism la nivelul tuturor statelor membre, şi speram ca preşedintele României să ceară un tratament egal pentru toate statele membre, ori, dacă nu, se desfiinţează şi la nivelul Bulgariei şi României şi se aplică un altfel de monitorizare”, a afirmat Dăncilă.

Totodată, Viorica Dăncilă a subliniat că Guvernul pe care îl conduce nu a intervenit în justiţie şi şi-a manifestat convingerea că în viitorul raport MCV preşedintele Klaus Iohannis este cel care va fi sancţionat.

„După câte ştiu eu, activitatea Guvernului a fost una una bună. Noi nu am interferat în justiţie, nu am luat nicio măsură pe justiţie şi de fiecare dată am solicitat ca politicul să nu intervină în justiţie. Nu am dat nicio ordonanţă de urgenţă pe justiţie şi aţi văzut că chiar am sancţionat atunci când cineva a intervenit în justiţie. Eu cred că dincolo de acest aspect am văzut declaraţia preşedintelui Iohannis din 9 mai, de la Summitul de la Sibiu, în care vă spunea că va face toate demersurile pentru ridicarea MCV şi pentru Schengen. Am văzut că a rămas doar o simplă promisiune. Mai mult, consider că din statutul domniei sale de participant la Consiliul European putea să vorbească cu celelalte ţări pentru Schengen, avea această oportunitate, iar pe MCV vedem că preşedintele Iohannis care a cerut, adică a solicitat şi a spus că va face toate eforturile pentru ridicarea MCV, un mecanism care cred eu că arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre, nu a făcut nimic în acest sens. Eu cred că în următorul MCV preşedintele Iohannis va fi cel care va fi sancţionat, având în vedere că a solicitat demisia şefului DIICOT, desfiinţarea Secţiei speciale. Eu nu spun că aceste lucruri sunt bune sau nu sunt bune, dar eu cred că aceste lucruri trebuie realizate de cei care activează în justiţie, de magistraţi şi nu trebuie nici preşedintele României, nici premierul, nici altcineva să intervină în justiţie”. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

2 thoughts on “Dăncilă: MCV ”arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre”

  1. Pai sigur, UE are ceva doar cu Romania, si nu mai poate dupa Bulgaria. Pai poate are, ca ne-am facut de kakao din cauza PSD si ALDE. O mare mizerie nationalismul de 2 bani si strainii care ne fura noua Romanica asta, cand de fapt domnii care au guvernat, au dat ce-a fost mai bun din Romania pe tava diversilor straini, pe spaga. Cine a facut marile privatizari care au fost o gaura totala? Unde e fosta industrie, chiar nimic n-a fost bun si competitiv? Ati dovedit ca inca in 2019 sunteti incapabil sa faceti contracte astfel incat autostrazile sa fie facute bine si la timp!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Premierul demis Viorica Dancila sus?ine ca Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) arata discriminare pentru Rom nia si Bulgaria fata de celelalte state membre ?i ca spera ca pre?edintele Klaus Iohannis sa ceara un tratament egal pentru toate statele membre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *