Prefectul Dan Nechifor solicită Ministerului Sănătăţii clarificarea problemelor legate de conducerile SJU şi DSP

Social

Prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, a cerut, vineri, reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii să clarifice problemele legate de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” şi cea a Direcţiei de Sănătate Publică, după ce ordinele în baza cărora au fost numiţi noii manageri interimari ai celor două instituţii nu mai produc efecte ca urmare a încheierii stării de urgenţă.

Solicitarea a fost făcută după ce fostul manager al SJU “Mavromati” Botoşani, Livia Mihalachi, suspendată din funcţie pe 24 aprilie, a revenit, vineri, la birou, solicitând actualului manager, Radu Malancea, să îi predea prerogativele.

“Nu pot decât să citez din Ordonanţa de Urgenţă nr. 70 din 14 mai, de ieri, care la articolul 21 spune că Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor locale şi exercită inclusiv atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţie de conducere în cadrul acestor unităţi. În mod sigur va fi emis un nou ordin”, a afirmat Nechifor.

Pe 24 aprilie, Livia Mihalachi a fost suspendată din funcţie, prin ordin al ministrului Sănătăţii, “având în vedere constatarea gravelor deficienţe de management de la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati”. Măsura a fost adoptată pe perioada stării de urgenţă.

Ulterior, printr-un alt ordin, valabil tot pe perioada stării de urgenţă, a fost înlocuit din funcţie şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Teodor Ferariu, locul acestuia fiind luat de Monica Adăscăliţei. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *