„Portret – Ion Creangă” la Biblioteca Județeană

Divertisment

Pe 1 martie se implinesc 183 de ani de la nașterea marelui scriitor Ion Creangă, un clasic al literaturii române remarcat prin măiestria basmelor și poveștilor sale, cel mai admirat povestitor al neamului românesc.
Cu această ocazie elevii clasei I-a B de la Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani îndrumați de d-na prof. înv. primar Gianina Popovici vor sărbători ziua nașterii marelui scriitor la Filiala nr. 1 – Primăverii a Bibliotecii Județene
,,Mihai Eminescu” Botoșani.

Activitatea intitulată ,,Creangă în tărâmul de poveste” debutează cu interpretarea de către copii a unei scenete adaptate după povestea ,,Punguța cu doi bani”.
Inspirați de poveștile scriitorului copiii au organizat si o expoziție de lucrări plastice ,,Creangă și personajele sale” în care au creionat cele mai îndrăgite personaje care le-au impresionat și îndrăgit cel mai mult.
La final copiii vor viziona un power point despre viața și operele scrise de nemuritorul Creangă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns