A costat circa 60 de tone de aur, însă este una dintre cele mai frumoase, dar și mai utile construcții hidrotehnice din România. Barajul de la Stânca-Costești, din județul Botoșani, ridicat pe râul Prut, se situează pe locul al doilea în țară din punct de vedere al volumului de apă, după Porțile de Fier I.
Cu o capacitate de 1,4 miliarde de metri cubi de apă, lacul de acumulare de la Stânca-Costești atrage atenția și prin întinderea sa. El ocupă o suprafață de 6.000 de hectare, la nivel normal de retenție, însă poate ajunge și la 9.000 de hectare, în situația în care coeficientul de umplere este maxim, fiind și la acest capitol între primele trei din țară.
Potrivit actului de naștere, care a fost semnat la 1971, barajul are doi ‘părinți’, unul Guvernul României, iar celălalt Guvernul fostei Uniuni a Republicilor Socialiste Sovietice (URSS).
‘În 1951, partea română și URSS, cum era atunci, au pus problema deselor inundații la care era supusă lunca Prutului. Trebuia făcută o regularizare a debitelor printr-un baraj și s-a făcut un studiu din 1952 până în 1970. Erau în calcul trei amplasamente, Rădăuți-Prut, Ripiceni și Stânca. S-a ales Stânca, pentru că s-a putut face fundarea pe stânca existentă în zonă. S-a consolidat stânca și a servit ca fundație pentru barajele cu contraforți și barajul din beton’, explică directorul barajului, Mircea Vucovici.
A fost nevoie de strămutarea a patru sate. Șantierul barajului a fost demarat în 1973 și finalizat cinci ani mai târziu. Inaugurarea oficială a amenajării a avut loc pe 4 noiembrie 1978.
‘În costul barajului, care, la timpul respectiv, a costat circa 60 de tone de aur, au intrat și strămutările unor sate, cum ar fi Râșca, Lehnești, Ripicenii Vechi, Cinghilia. O parte din săteni au mers la Ripiceni, o parte au mers la Ștefănești’, adaugă Mircea Vucovici.
‘Valoarea construcției Nodului hidrotehnic, a pagubelor rezultate din inundarea lacului de acumulare și a exproprierilor pentru construcții a fost stabilită la 61.867 mii ruble (o rublă transferabilă conține 0,987412 grame aur pur), pe baza prețurilor de comerț exterior pentru materiale și echipamente, a articolelor de deviz, precum și a tarifelor de manoperă a muncitorilor constructori, concordate în sarcina de proiectare’, se arată în articolul 12 al „Acordului între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind construirea în comun a Nodului hidrotehnic Stânca-Costești de pe râul Prut, precum și condițiile de exploatare a acestuia”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 124 din 1971.
Barajul, care are o înălțime de 43 de metri și o lungime a coronamentului de 300 de metri, este singurul din România construit nu doar din beton, ci și din pământ. Din punct de vedere tehnic, este o combinație de baraj cu contraforți, baraj de greutate din pământ, dar și de baraj din casete de beton umplute cu balast. Deversorul de ape mari, situat pe mijlocul său, are forma unui pod.
Acum, importantul nod hidrotehnic este exploatat în comun de autoritățile române și cele din Republica Moldova. Cele două părți stabilesc de comun acord care sunt debitele de apă deversate în aval, dar și orice altă acțiune care are ca scop controlarea apei în interiorul acumulării și în aval de aceasta.
‘Toate hotărârile privind exploatarea lacului se iau în comun cu partea moldoveană. Nu am avut, până acum, puncte de vedere contradictorii. Dacă apar probleme și nu ajungem la o concluzie cu privire la manevra pe care trebuie să o facem, se creează legătura dintre Administrația Națională Apele Române și Apele Moldovei și acestea hotărăsc ce se întâmplă’, afirmă Vucovici.
În iulie-august 2008, viiturile puternice din amonte apărute ca urmare a unor ploi abundente produse în Ucraina au generat un adevărat test pentru construcția ridicată în urmă cu peste 30 de ani. Specialiștii susțin că viitura a avut cel mai mare debit înregistrat vreodată pe Prut, conducând, implicit, la o solicitare extraordinară a barajului. Volumul de apă din baraj s-a apropiat de capacitatea maximă, atingând un nivel istoric de 98,2% din volumul total al acumulării.
Barajul are și două centrale hidroelectrice, care produc, acum, câte 10 MW/h.
Lacul a fost proiectat pentru a îndeplini nu doar funcțiile de combatere a inundațiilor și de producere a energiei electrice, ci a fost gândit și pentru irigații, piscicultură sau pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei.
Construcția este și pod peste Prut, între România și Republica Moldova. La un capăt și la celălalt sunt punctele de trecere a frontierei de la Stânca, pe malul românesc, și de la Costești, pe malul moldovenesc. La jumătatea construcției a fost ridicată ‘Casa prieteniei’, un spațiu administrativ gestionat în comun de români și moldoveni. Aici a avut loc, în 1990, când a fost creat ‘Podul de Flori’, prima întâlnire dintre șefii celor două state, Ion Iliescu și Mircea Snegur.
Din păcate, impresionanta construcție hidrotehnică de pe Prut nu este exploatată din punct de vedere turistic. Autoritățile pun asta pe seama infrastructurii rutiere precare, dar și a lipsei capacităților de cazare în zonă.
‘Turiștii pot vedea arhitectura barajului, care este unicat în România. Trebuie să fim mândri că există o astfel de construcție, pentru că nu știu dacă România, în momentul de față, mai poate construi un asemenea baraj. Merită văzut, mai ales dacă ținem cont de peisajul de la Stânca’, declară primarul orașului Ștefănești, Ștefănel Rusu.